IDEI NOI SI PROIECTE CONCRETE PENTRU ROMANIA PERFORMANTA

COMUNICAT DE PRESĂ Antrenament pentru Viitor: Viitorul începe AZI!


COMUNICAT DE PRESĂ Antrenament pentru Viitor: Viitorul începe AZI!

Antrenament pentru Viitor, în parteneriat cu OMV Petrom, readuce orientarea în carieră în școlile din Ploiești și proximitatea rurală

Antrenament pentru Viitor, programul de orientare în carieră pentru tineri al Fundației Romanian Business Leaders, ajunge pentru a doua oară în Ploiești și proximitatea rurală, unde 150 de elevi de gimnaziu și liceu vor beneficia de un program complex și integrat de orientare în carieră derulat în parteneriat cu OMV Petrom. Acesta a fost lansat în urmă cu 6 ani și a fost testat și implementat deja în București, Cluj, Constanța și Ploiești cu peste 700 de elevi de liceu și gimnaziu, atât față în față, cât și în mediul online.

Cei 150 de elevi din cadrul noii etape a acestui program provin de la 2 licee din Ploiești, Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” și Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” și 3 școli gimnaziale din imediata apropiere a Rafinăriei Petrobrazi, Școlile Gimnaziale Strejnicu, Bărcănești și Brazi.

Oana Botolan, lider de proiect și unul dintre inițiatorii Antrenament pentru Viitor: „După mulți ani în care am discutat cu tineri din postura de recrutor sau de angajator, este evident cât de multă nevoie au de consiliere vocațională și de contact cu joburile reale și, mai ales, cu joburile nou apărute. Este absolut paradoxal să avem cel mai mare șomaj în rândul tinerilor, în timp ce angajatorii au mii de posturi disponibile pe care ar putea să le acceseze. Sigur că o astfel de inițiativă precum Antrenament pentru Viitor va ajunge la început doar la câteva sute sau câteva mii de tineri, dar prin contribuția noastră ca antreprenori sau angajatori, vom schimba încetul cu încetul o realitate, măcar pentru aceștia”.

Adrian Nicolaescu, Director Optimizare Lanț Valoric Est OMV Petrom: „OMV Petrom e parte integrantă din mediul economic și social al comunității prahovene și asta vine cu responsabilități importante. Suntem mândri că putem investi în dezvoltarea comunității locale alături de Fundația Romanian Business Leaders în cadrul proiectului Antrenament pentru Viitor, sprijinind programe care îi ajută pe tineri să identifice un parcurs profesional potrivit lor, să afle cum să se pregătească mai bine și apoi să urmeze cariere adecvate. O forță de muncă bine educată și calificată este esențială pentru creșterea economică și inovare.”

Activitățile sunt derulate în format fizic în perioada februarie – iunie 2024, iar elevii au finalizat deja workshop-urile inițiale, care au ca scop familiarizarea cu programul și derularea unor exerciții de explorare și autocunoaștere, dar și primele ședințe individuale de consiliere în carieră.

Sesiunile de consiliere vocațională individuală sunt însoțite de o serie de teste psihometrice, în urma cărora elevii își pot descoperi și alege direcțiile profesionale pe care să le exploreze pe viitor. Fiecare elev este ghidat în procesul de orientare în carieră de către un consilier vocațional.

Elena Pâslaru Hubati, co-fondator APV și consilier vocațional: „Am gândit proiectul astfel încât fiecare elev să învețe să conecteze lumea interioară cu un scop din viața reală, cu o direcție concretă de viitor, prin intermediul lucrului îndeaproape cu consilierii vocaționali. Odată ce această conexiune este creată, elevii capătă mai multă încredere în sine și în propriile decizii, își pot concentra energia spre a-și dezvolta abilitățile necesare, astfel devenind oamenii potriviți la locul potrivit și aducând valoarea optimă în comunitate. Deși alegerile în carieră depind mult de factorii externi, prin inițiative precum Antrenament pentru Viitor putem ghida tinerii în procesul lor decizional, contribuind la dezvoltarea abilității de a alege ce e potrivit pentru ei.”

Programul presupune și întâlniri cu specialiști din diverse domenii de interes pentru tineri, în timpul cărora elevii își explorează concret direcțiile de viitor și își aliniază așteptările cu realitatea din câmpul muncii.

Persoană de contact:
– Sonia Rusu
– sonia.rusu.apv@rbls.ro
– 0799 869 175


Despre Antrenament pentru Viitor

Antrenament pentru Viitor este o soluție complexă și integrată de orientare în carieră, ce unește experiențele de autocunoaștere din workshop-urile de carieră, sesiunile individuale de consiliere și teste psihometrice cu vizite on the job în companii și întâlnirile cu specialiștii.

Antrenament pentru Viitor a fost lansat în cadrul summit-ului Romanian Business Leaders (RBL) 2018 și a pornit de la nevoia de conectare a tinerilor nu numai cu interesele și aptitudinile lor, ci și cu mediul de lucru, încurajându-i să-și formuleze așteptări realiste față de viitor și oportunitățile din piață. Experiența ultimilor ani ne arată că tinerii care nu au parte de consiliere vocațională fie pleacă din țară și nu revin, fie intră în șomaj, fie, în cel mai „bun” caz, aleg un loc de muncă doar pentru a realiza în câțiva ani că nu li se potrivește.

Până în prezent, cu ajutorul programului au fost consiliați peste 700 de elevi de liceu și gimnaziu în peste 1500 de ore de consiliere individuală, 70 workshop-uri de carieră, 50 vizite on the job și 136 de specialiști implicați din diferite domenii.

Despre Romanian Business Leaders

Fundatia Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație imparțială, apolitică. RBL este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 500 de membri ai comunității RBL din București și cele 6 filiale locale. Mai multe pe www.rbls.ro.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.

OMV Petrom este o companie în care, la sfârșitul anului 2023, acționarii români dețin peste 43% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 22,5% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu circa 42 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2023. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 18 miliarde de euro.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2023, compania a alocat circa 160 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce privește implementarea acestor recomandări.

Află ce se întâmplă în comunitate

Abonează-te la newsletter