IDEI NOI SI PROIECTE CONCRETE PENTRU ROMANIA PERFORMANTA

Mediul de afaceri susține aderarea la spațiul Schengen


Mediul de afaceri susține aderarea la spațiul Schengen

Scrisoare deschisă către E.S. dl Roelof Sander van Ees, Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos

Excelența voastră,

În numele a 350 de antreprenori români din comunitatea Romanian Business Leaders vă scriem cu solicitarea de a transmite mesajul nostru catre Guvernul țării dumneavoastră. Informațiile pe care vi le transmitem nu sunt o noutate pentru domnia voastră, dar merită a fi spuse din nou.

Regatul Țărilor de Jos conduce detașat clasamentul investițiilor străine pe baza țării de origine în România, cu 22 miliarde de euro în 2021, dublu față de Germania care este pe locul 2. România a primit cu brațele deschise peste 5800 de companii olandeze care au ales să investească aici, de la industria berii, industria bancară, agribusiness, tehnologie, comerț, shipping și multe alte domenii, nume de companii mari care au ales să investească în România de foarte mulți ani. Oamenii de afaceri olandezi consideră că România este unul din cele mai bune locuri din regiune pentru investiții, ca dovadă că acestea cresc de la an la an.

Pe de altă parte, și noi, antreprenorii români, ne uităm cu mare interes spre Olanda. Nu aducem doar tineri români să studieze, ci și afaceri și fonduri de investiții românești au ales ca reședință țara dumneavoastră.

Aproape 90% din exporturile românești merg către piețele Uniunii Europene, în valoare de circa 60 de miliarde de euro, din care 85% sunt mașini și produse manufacturate, transportate prin puncte vamale care nu fac față. Zilnic în vămile din România înspre Europa sunt cozi de kilometri de mașini de transport de marfă. Pierderile acestora și pierderile companiilor a căror marfă este transportată, cauzate de staționarea uneori cu zilele la punctele de frontieră, sunt de sute de milioane de euro.

România nu este țara perfectă, dar…

– este țara cu a doua cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană;

este țara cu a treia cea mai mare încredere în Uniunea Europeană;

este una din țările de graniță ale Uniunii Europene, care, în această perioadă a războiului din Ucraina, și-a arătat fără dubii apartenența la valorile europene;

– este țara în care organizații ca Romanian Business Leaders cred în România și lucrează fără oboseală pentru ca aceasta să crească.

Și nu în ultimul rând, România este țara care îndeplinește condițiile tehnice de aderare la Spațiul Schengen.

Noi, antreprenorii români, credem că România este pregătită și merită să intre în Schengen. Și alături de noi, cred același lucru și companiile multinaționale, și companiile olandeze, care au declarat că susțin fără șovăială acest lucru.

Excelența Voastră, mediul de afaceri din România crede că este timpul să descuiați poarta către Europa!

Află ce se întâmplă în comunitate

Abonează-te la newsletter