Organizațiile reprezentative ale mediului de afaceri din România solicită eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA), argumentând că această taxă descurajează investițiile, erodează competitivitatea și contravine standardelor internaționale de guvernanță fiscală, care privilegiază impozitarea profitului în detrimentul veniturilor brute.
Într-un context economic marcat de încetinire, mediul privat avertizează că menținerea IMCA generează distorsiuni în piață, descurajează atragerea investitorilor noi și riscă să frâneze creșterea economică sustenabilă necesară pentru reducerea deficitului bugetar. Totodată, organizațiile semnatare subliniază ineficiența măsurii din perspectiva colectării, precizând că veniturile realizate (1,2 miliarde de lei) au fost mult sub estimările inițiale (6 miliarde de lei), sugerând totodată că eventualele pierderi de încasări ar trebui compensate prin reforme structurale, precum digitalizarea administrației, combaterea evaziunii fiscale și eficientizarea cheltuielilor publice, nu prin creșterea poverii fiscale asupra sectorului privat.