Un sondaj intern realizat de Romanian Business Leaders (RBL) în rândul a 417 antreprenori reflectă îngrijorarea mediului de afaceri față de instabilitatea politică și retorica populistă, avertizând asupra unor consecințe economice grave în cazul unui viraj politic care ar îndepărta România de valorile euro-atlantice.
Conform datelor, 62% dintre antreprenori anticipează nevoia de a recurge la concedieri pentru a proteja sustenabilitatea afacerilor în cazul unui context nefavorabil, iar aproape 70% prevăd o scădere semnificativă a puterii de cumpărare a angajaților. Riscurile macroeconomice identificate de membrii RBL includ retragerea capitalului străin, blocarea fondurilor europene și posibila retrogradare a ratingului de țară la categoria „junk”, factori care ar accentua presiunile inflaționiste și deprecierea leului. În acest context, comunitatea antreprenorială subliniază că stabilitatea, predictibilitatea și apartenența ireversibilă la UE, NATO și OCDE sunt condiții esențiale pentru păstrarea locurilor de muncă și dezvoltarea economică durabilă a României.