În perioada 12-13 noiembrie 2025, Fundația Romanian Business Leaders (RBL) organizează la Crowne Plaza Bucharest a VI-a ediție a summitului „Capitalul românesc”, reconfigurat sub tema „RBL Capitalul românesc 360°”. Evenimentul va reuni peste 200 de antreprenori, lideri de business și experți.
Noua ediție propune o perspectivă integrată asupra economiei, analizând opt forme esențiale de capital pentru modernizarea și competitivitatea țării: sportiv, cultural, social, artistic, apărare, simbolic, uman și financiar. Sergiu Neguț, președintele RBL, a subliniat că viitorul României depinde de o privire completă asupra tuturor acestor resurse tangibile și intangibile – inclusiv reputația, oamenii și încrederea –, invitând comunitatea la dialog și colaborare pentru construirea unei țări mai bune.