Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) consideră că avalanșa de măsuri fiscal-bugetare anunțate cu câteva zile înainte de sfârșitul anului și cu un impact semnificativ asupra, practic, întregii economii este inacceptabilă și, în același timp, este simptomul unei fracturi între guvernanți și agenții economici.
Zvonurile care au circulat în ultima săptămână au fost confirmate de anunțul Ministerului Finanțelor Publice, prin conferința de presă susținută de ministrul Eugen Teodorovici și de publicarea propunerilor pe site-ul ministerului. Mediului de afaceri i-au fost prezentate 57 de pagini de modificări substanțiale, având o singură zi la dispoziție să le studieze și să le înțeleagă. Toate acestea în contextul în care doar în anul 2018 Codul Fiscal a suferit peste 200 de modificări.
CDR își exprimă îngrijorarea extremă asupra faptului că în ultimele zile piața a fost inundată de aceste zvonuri privind taxe care vor fi impuse companiilor pe ultima sută de metri, urmând a fi aprobate în ultima ședință de guvern a acestui an. Aceste zvonuri, care au inflamat mediul de afaceri, reprezintă punctul culminant al unei politici constante de a lua decizii doar prin ordonanțe de urgență și fără consultarea celor care urmează să fie afectați. Mai mult, declarațiile politice din ultimele zile nu au făcut decât să dea mai multă substanță acestor zvonuri. Nu este normal ca oamenii de afaceri, în loc să-și poată închide anul și să se pregătească pentru perioada următoare, să fie forțați într-un joc al zvonurilor din care să nu înțeleagă cum va arăta viitorul, mai ales că majoritatea companiilor și-au aprobat deja bugetele pentru 2019 cu luni de zile înainte.
Mediul de afaceri așteptă ca Parlamentul abia astăzi să adopte o serie de amendamente la Codul Fiscal care au fost discutate timp de șase luni de zile și care creau mari probleme cum este nivelul de deductibilitate al dobânzilor sau regimul sponsorizărilor. În schimb, Guvernul a anunțat o Ordonanță de Urgență care aduce schimbări fundamentale multor sectoare de activitate și despre care Ministerul Finanțelor Publice nu a menționat absolut nimic de-a lungul întâlnirilor cu mediul de afaceri din acest an. Din punctul de vedere al CDR acest OUG nu îndeplinește minimele condiții constituționale:
Art. 115, aliniatul 4 din Constituția României spune că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
Mai mult, aceste propuneri nu au fost supuse testului IMM și nici nu au fost transmise Consiliului Economic și Social, cu mai puțin de 48 de ore până când se dorește adoptarea lor. Nu putem să nu ne întrebăm cât de mult îi pasă de fapt Guvernului de opinia partenerilor sociali din sindicate, patronate și societatea civilă. De asemenea, considerăm extrem de periculoasă, nedemocratică și neproductivă blamarea unor întregi sectoare economice private pentru comportamentul, pretins a fi inadecvat, al unora dintre participanții implicați în aceste sectoare, precum și antagonizarea sectorului privat cu populația inactivă economic și cu sectorul serviciilor publice.