SuperTeach, conferință dedicată dezvoltării aptitudinilor și competențelor profesorilor, ajunge la Craiova si Cluj Napoca
Dascali din toată țara sunt asteptați în 27 octombrie la Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanică, iar în 3 noiembrie la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor UBB Cluj Napoca la alte două Conferințe SuperTeach.
Conferințele SuperTeach își propun să inspire și să motiveze profesorii români care cred într-o schimbare pozitivă a sistemului de predare și învățare din România. Aceștia vor avea ocazia să cunoască antreprenori renumiți din România, oamenii implicați în proiect și profesioniști cu o experiență remarcabilă în educație.
Mai mult, profesorii vor putea să participe în paralel și la ateliere tematice menite să faciliteze o mai bună înțelegere a principiilor mentalității deschise, un instrument folosit la nivel internațional pentru dezvoltarea personală. Aceste ateliere reprezintă o primă etapă din procesul de selecție a profesorilor care vor beneficia ulterior programe de formare gratuite, oferite de Institutul Arbinger, lider mondial în training-uri pentru schimbarea mentalității, reprezentat în România de Institutul Dezvoltării Personale.
Conferința reprezintă primul pas dintr-o inițiativă privată mai amplă, SuperTeach, care își propune să schimbe sistemul de învățământ din interior sprijinindu-i pe profesori să devină factori ai schimbării, participând la programe de mentorat.
Detalii Craiova – sâmbătă, 27 octombrie
– 250 de profesori din întreaga țară
– Locație: Facultatea Mecanică din cadrul Universității din Craiova,
– speakerii invitați: Cristina Gheorghe, Marius Ghenea, Genelia Petrescu, Elena Lotrean, Andy Szekely, Dragoș Anastasiu și alții.
– Parteneri locali care au făcut posibilă organizarea evenimentului: Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanică, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Cristian Nicolae Inspiration, Arhi Design, Plus Hotel Craiova
Detalii Cuj-Napoca – sâmbătă 3 noiembrie
– 450 de profesori participanti
– Locație: Facultatea Științe Economice și Gestiunea Afacerilor Cluj-Napoca
– speakerii invitați: Simona Baciu, Cristina Gheorghe, Cristi Danileț, Anca Gaidoș, Robert Brindley, Oana Găucă, Adriana Mitu, Ruxandra Mercea, Dragoș Anastasiu, Felix Tătaru și alții.
– Parteneri locali care au făcut posibilă organizarea evenimentului: Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Psihoselect, Universitatea de Artă și Design, Radio Cluj
– Partenerii care au facut posibilă conferința: BCR, Eurolines, GMP, Telekom
– Parteneri media: Radio ItsyBitsy
In cadrul proiectului SuperTeach au avut loc până acum cinci conferințe, la București, Constanța, Iași, Sibiu și Timișoara, la care au participat peste 1500 de profesori din toată țara. După conferințe, 50 de profesori au fost formați în programul „An Outward Mindset in Education” – Mentalitate Deschisa in Educatie, organizat de Institutul Arbinger din SUA prin Institutul de Dezvoltare Personală România. În aceeași manieră, după conferințele din această toamnă, organizatorii vor selecta și forma alți 50 de profesori în cadrul acestui program.
Tot în acestă toamnă va mai fi organizată o conferință la București în 24 noiembrie
Proiectul SuperTeach este demarat de Fundația Romanian Business Leaders, EDUCATIVA și Institutul Dezvoltării Personale. Inițiatorii proiectului sunt , Cristina Gheorghe, Dragoș Anastasiu, Felix Tătaru, Alexandru Ghiță. Pentru mai multe informații: www.superteach.ro