UN NOU APEL PENTRU ELIMINAREA IMPOZITULUI MINIM PE CIFRA DE AFACERI (IMCA): 64% DINTRE COMPANII ACUZĂ IMPACT PE INVESTIȚII

O coaliție extinsă a organizațiilor din mediul de afaceri românesc (printre care AHK, AMCHAM, CONCORDIA, FIC și RBL) cere eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) din proiectul bugetului pentru 2026. Semnatarii avertizează că această taxă blochează capitalul productiv și scade atractivitatea țării în raport cu Polonia, Cehia sau Bulgaria, forțând o rată efectivă de impozitare care poate atinge 90% din profit și descurajând investițiile strategice de tip greenfield.

Impactul negativ este confirmat de un sondaj intern: 64% dintre companii au amânat sau redus investițiile din cauza IMCA, iar 60% raportează efecte majore asupra prețurilor, lanțurilor de aprovizionare și politicilor de personal.

Mediul privat consideră inechitabilă prelungirea unei măsuri temporare în lipsa unor reforme publice structurale (digitalizarea ANAF, combaterea evaziunii, eficientizarea cheltuielilor statului) și solicită un cadru fiscal predictibil, aliniat la practicile europene.

Vezi articolul complet