Aproximativ 160 de liceeni din Baia Mare au discutat pe 15 maie cu patru antreprenori si lideri din business despre ce inseamna sa fii antreprenor, la cea de a cincea conferinta “Vreau sa fiu antreprenor” din 2014.
Ioana Birta (EY Romania – Cluj), Radu Negulescu (Trencadis Group), Nicolae Ontiu (ONE-IT) si Ciprian Borsan (Maramures Business Club) au vorbit despre experientele si provocarile cu care s-au confruntat in cariera de antreprenori si intraprenori si au raspuns la intrebarile liceenilor.
„Sa aveti incredere in voi si sa nu renuntati niciodata la visurile voastre.” – le-a spus Ciprian Borsan liceenilor baimareni.
„Nu asteptati pana cand toate lucrurile vor fi perfecte… Daca aveti o idee si credeti in ea, actionati acum!.” – a fost indemnul Ioanei Birta pentru liceeni din Baia Mare.
„Este important sa dati tot timpul tot ce aveti mai bun in voi. Daca o sa dati ceaveti voi mai bun, o sa ajungeti unde vreti.” – Nicolae Ontiu
„ Antreprenoriatul e un sport extrem….inseamna depasirea continua a limitelor” – Radu Negulescu
Evenimentul de la Baia Mare a marcat cea de-a cincea intalnire intre liderii de business si liceeni in cadrul seriei de 21 de conferinte “Vreau sa fiu antreprenor”, care au loc in 2014, in principalele orase din Romania – un proiect non-profit prin care Fundatia Romanian Business Leaders isi propune sa puna in contact antreprenorii de azi cu cei de maine.
Conferintele continua la: Satu Mare, Oradea, Arad, Timisoara, Bucuresti, Pitesti, Ramnicu-Valcea, Craiova, Buzau, Constanta, Tulcea, Braila, Galati, Focsani, Bacau si Iasi.
In cadrul evenimentului, antreprenorii si executivii vorbesc despre ce presupune concret viata de antreprenor ca alternativa de cariera si dezvoltare personala si raspund, in final, intrebarilor liceenilor si studentilor. Participantii primesc in dar cartea “Ghidul Practic pentru Antreprenori”, lansata in 2012 de un grup de membri ai Romanian Business Leaders.
Programul “Vreau sa fiu antreprenor” este realizat de Fundatia Romanian Business Leaders cu sprijinul partenerilor: Ernst & Young, Eurolines, MedLife, Softwin, Akcees, Asociatia Euro<26, EDUCATIVA, Junior Achievement România, Fundatia LEADERS si Scoala de Valori.