Salutare dragă cititorule (antreprenor sau intraprenor),
Sunt Iulian Rizea și coordonez programul de mentorat Mentoria cu credo-ul “Mentorăm antreprenorii, creștem România”.
Povestea pe care vreau să v-o împărtășesc se petrece într-o zi, pe la prânz, când am vorbit la telefon cu un posibil mentor care primise o invitație de a deveni mentor prin intermediul unuia deja activ în comunitate.
Nici nu am terminat de zis bună ziua că interlocutorul a început să opună rezistență la dialog – că îi consum timpul, că nu vede avantajele, că are deja prea mulți clienți antreprenori și prea puțin timp. M-am intimidat și am zis în sinea mea „e o abordare tranzacțională și nu prea se potrivește misiunii proiectului”. Totuși, aveam nevoie să servesc cât mai mulți mentee așa că am continuat să insist.
Însă orice beneficiu găseam eu, primea un contraargument de la partenerul de discuție:
Eu: Ajuți pro-bono alți antreprenori
El: Dacă vreau, am 1000 de alternative de a face voluntariat, de la ajutat copii sărăci până la plantat copaci.
Eu: Să devii mentor este un proces de dezvoltare, de învățare accelerată a unei piețe noi, de descoperire a unor noi modele de business.
El: Nu înțeleg care e totuși beneficiul pentru mine.
M-am lăsat bătut. Am spus că noi nu avem, de fapt, nici un beneficiu special – doar nu era să inventez ceva care nu exista.
Eu: Ne dăm însă silința, în orice moment, să selectăm în program antreprenori care se străduiesc să devină jucători cheie în nișele și piețele lor și oferim un cadru de gestionare a programului de mentorat raportându-ne la anumite standarde globale. Iar decizia este întotdeauna la tine, ca mentor, după ce ai primit un mentoring pitch, dacă vei continua sau nu conversația de mentorat.
Sincer, epuizasem cam toate argumentele.
El: Mă mai gândesc, însă doar pentru că invitația a venit la recomandarea altui mentor.
Eu: Ok, decizia e la dvs. Însă vă invit să gustați doar și să vă înrolați în lista de mentori. Dacă primiți un mentoring pitch apetisant puteți încerca, dacă nu vă place, nu alocați timp.
Părea o propunere ca la piață (când vindeam la taraba din piața Ceair din Pitești marfa adusă din Europa) și nu aveam mari așteptări.
A acceptat să îl înrolez și să apară profilul în comunitatea de mentori. Fără un angajament clar de timp alocat.
Derulez timpul și pot să spun că acum este un ambasador al Antreprenoria și în rândul clienților săi după ce a experimentat două relații de mentorat cu mentee de la care a învățat și cu care a creat relații de prietenie, dincolo de business.
Azi, în martie 2021, ne dorim iarăși să extindem comunitatea de mentori pentru a servi și mai mulți mentee. Și dacă e nevoie, reluăm cu fiecare dintre voi lista de argumente, de la capăt. 😊
Dacă vrei să “guști” dintr-o conversație de mentorat?, dă-mi un semn pe [email protected] sau 0747 222 575 (wapp & sms & apel) și va fi plăcerea mea să te ghidez către viitorul tău mentee.