Cum contribuim la schimbarea situației României rurale?
Antreprenoriat la firul ierbii: crearea de oportunități și perspectivă pentru mediul rural românesc!
La ediția a cincea a Summitului RBL, în 2016, când statistica de la acel moment ne arăta că peste 80.000 de români iau anual calea migrației, 80% dintre aceștia fiind din mediul rural, când a fost propus comunității un proiect nou Antreprenorești – Adoptă un Sat.
Acum, după aproape 2 ani, putem spune că am întâlnit oameni deosebiți care cred în viitorul României în acțiunile noastre din rural și alături de ei ne dorim să fructificăm oportunitățile locale și să încapsulăm magia satului în borcane trainice.
În 2018 am ajuns să lucrăm deja alături de 3 comune ale căror grupuri de inițiativă și-au dorit mai mult pentru comunitățile lor și au ales să vină alături de echipa Antreprenorești pentru a construi un model de dezvoltare economică și socială în mediul rural. Cele 3 comune sunt selectate dintre aproximativ 200 de înscrieri, iar criteriile care au stat la baza deciziei în echipă au fost: demografia echilibrată, ne dorim ca tinerii să mai fie prezenți în comunitate pentru asigurarea sustenabilității, interesul demonstrat al grupului de inițiativă deoarece noi le arătăm calea, însă ei sunt cei care trebuie să dezvolte proiecte și să pună în valoare potențialul local.
Corbi, prima comună selectată cu un mare potențial turistic
Comuna Corbi se află în județul Argeș și își dezvoltă potențialul turistic, fiind plasată pe Valea Doamnei, o regiune superbă și ruta cea mai scurtă , dar și cea mai spectaculoasă spre Vf. Moldoveanu. Este o comunitate care practică oieritul având un efectiv de peste 35000 capete la nivelul comunei.
Aici am încurajat inițiativele de turism rural, ateliere de meșteșuguri și certificarea brânzeturilor și produselor din regiune pentru a crește identitatea comunității. Gustul inedit al acestor produse a atras și atenția lui Chef Sam, juratul francez de la MasterChef România, alături de care am organizat un eveniment în care a gătit pentru și alături de localnici.
Valea Stanciului, comuna care își păstrează tinerii acasă
Valea Stanciului este comuna din județul Dolj unde am descoperit o comunitate care încă își păstrează tinerii acasă, iar meritele sunt ale școlii profesionale din localitate, școală cu profil tehnologic și care păstrează specializarea de mecanic agricol. Mai mult, grupul profesorilor din școală reunește oameni cu inițiativă care au accesat diverse finanțări europene pentru diversificarea experiențelor elevilor și au asigurat, printr-un program, parcurgea școlii de șoferi cat.B, fapt ce îi ajută pe tinerii aflați la început de drum.
Aici dezvoltăm alături de acest grup un program dedicat tinerilor și care are scopul de a le crea oportunități acasă, tocmai pentru a-i determina să nu ia calea migrației. Ba chiar avem exemplul lui Mihai, tânăr din comunitate, care s-a întors și cultivă roșii în solarii, exemplul lui fiind o inspirație pentru noi.
Vezi și proiectul RePatriot, platforma de informație și inspirație pentru românii din Diaspora.
Ghindărești, a treia comună selectată cu un potențial turistic și cultural puternic
Ghindărești, se află în județul Constanța, este comuna cel mai recent selectată, situată pe malul Dunării în regiunea Hârșova și cu un puternic potențial turistic și cultural, comuna fiind unică prin comunitatea de ruși lipoveni care și-au păstrat tradițiile și au un farmec aparte.
Comuna a fost selectată anul acesta și vom dezvolta alături de ei direcția pe care vor pune accent, desigur, prin acțiuni de încurajare a inițiativei antreprenoriale. Prima vizită am avut-o în 16 februarie a.c., când am discutat cu comunitatea locală pentru a identifica direcția lor de dezvoltare.
Satul românesc are nevoie de: expertiza noastră, de promovare și de susținere
Antreprenorești – Adoptă un Sat a crescut alături de cei care au spus că satul românesc merită să fie pus în valoare și de anul acesta Daniela Marișcu va conduce proiectul în următorii doi ani către noi comunități. Echipa își propune să lucreze alături de 10 comunități din mediul rural pentru a dezvolta modele de bune practici ce pot fi replicabile la nivel național.
Rămâne-ți aproape și dacă vreți să vă implicați ne puteți scrie la antreprenoresti@rbls.ro. Hai să revitalizăm împreună satele din România!
Proiecte noi la Romanian Business Leaders Summit 2018
Vineri, pe 16 martie 2018, veți avea ocazia să propuneți comunității RBL proiecte care să inspire și să aibă impact, în sesiunea pentru proiecte noi – Idei care schimbă România, din cadrul ediției a șaptea a Summitului RBL.