IDEI NOI SI PROIECTE CONCRETE PENTRU ROMANIA PERFORMANTA

E nevoie să apăsăm piciorul pe accelerația modernizării administrației publice


E nevoie să apăsăm piciorul pe accelerația modernizării administrației publice

Romanian Business Leaders prezintă ediția a doua a Barometrului său anual

Începând cu 2021, Romanian Business Leaders evaluează progresul economic al României pe 14 domenii, pe care antreprenorii le consideră importante pentru evoluția țării noastre. Din aceste 14 domenii, anul acesta 10 sunt pe tendință crescătoare, 3 sunt în scădere și un domeniu este în stagnare.

Progrese spectaculoase se înregistrează în:

  • domeniul fondurilor europene, unde gradul de absorbție s-a dublat față de anul 2019, ajungând la aproape 67%, și unde ne așteptăm să crească în continuare, având în vedere implementarea PNRR;
  • domeniul energiei, în care apetitul pentru surse regenerabile este în creștere, în ciuda discuțiilor contradictorii pe tema prosumatorilor, și unde se vede și o creștere semnificativă de la 1,9% la 7,9% a cotei piață deținută de mașinile electrice;
  • domeniul agricol, unde în 2021 exporturile cu produse agricole a crescut cu 26% față de 2020;
  • domeniul IT&C, în privința balanței comerciale, în care avem o creștere importantă de 29% în primele 8 luni ale anului 2022 față de perioada similară a anului 2021, de la 2.399 mld euro la 3.357 mld euro. Cu toate acestea România are de recuperat încă un decalaj major față de media europeană în privința competențelor digitale;

Nu în ultimul rând, încrederea românilor în antreprenori își continuă creșterea accentuată de la an la an. În anul 2022, 63,4% dintre români consideră că antreprenorii sunt mai degrabă cinstiți față de 47,9% în 2021 și 23% în 2011.

În schimb, avem regrese dezamăgitoare în:

  • domeniul fiscalității, cu un decalaj de TVA uriaș și în creștere – 35% în 2019 față de 34% în 2018. Digitalizarea ANAF este așteptată de întreg mediul de afaceri, pentru a ajunge la scăderea semnificativă a acestui decalaj și reducerea poverii fiscale pe business;
  • domeniul pieței muncii, unde în 2022 a crescut cu 14% deficitul de forță de muncă față de 2021.

„Per total, în 2022 față de 2021, se pare că România a accelerat dezvoltarea în multe domenii, deși mai avem foarte multe decalaje de recuperat. E clar că avem nevoie să apăsăm piciorul pe accelerația modernizării administrației publice, cu obiectivul pe de o parte de a simplifica viața cetățenilor și a companiilor, și pe de altă parte de a scădea inechitățile, printr-o colectare mai eficientă a taxelor de la toți contributorii. Pe de altă parte suntem entuziasmați să remarcăm că munca și proiectele de 11 ani ale Romanian Business Leaders dau roade, iar imaginea antreprenorilor se îmbunătățește și apetitul românilor pentru antreprenoriat crește”, a spus Dragoș Petrescu, președinte Romanian Business Leaders.

Barometrul RBL se află anul acesta la cea de-a doua ediție, conținutul lui integral e disponibil aici, iar infograficul dedicat poate fi accesat aici

Barometrul a fost realizat cu sprijinul partenerilor: BMW România, TaxHouse, Bursa de Valori București, Groupama, DSV, Smartree şi Kruk.

Află ce se întâmplă în comunitate

Abonează-te la newsletter