Liderii de business din Târgu Mureș și regiune s-au reunit în cadrul Conferinței regionale RBL Mureș pentru a discuta despre „Tendințe și perspective pentru viitorul businessului”

Pe 20 septembrie, Târgu Mureș a fost gazda Conferinței regionale RBL Mureș, eveniment în cadrul căruia membrii din comunitatea de business din regiune s-au reunit pentru a crea împreună schimbarea și pentru a afla care sunt informațiile relevante pentru businessurile pe care le conduc în această perioadă. Conferința regională RBL Mureș, organizată de membrii din filiala locală a Romanian Business Leaders, a adus împreună antreprenori și lideri de business, specialiști și profesioniști din domenii precum tehnologie, finanțare sau sustenabilitate.
Economia se află în fața unui viitor plin cu incertitudini, iar pentru ca orice afacere să își păstreze relevanța și să progreseze, antreprenorii români au nevoie să știe cum să se adapteze și să fie pregătiți, așa că invitații le-au vorbit, cu exemple concrete, despre cum să reziste în fața provocărilor aduse de schimbările care se petrec în prezent.
În cadrul Conferinței regionale RBL Mureș, cei prezenți au avut oportunitatea să asiste la o serie de Live-Talk-uri, Paneluri și Ateliere interactive, toate cu scop informațional, prin intermediul cărora reprezentanții filialei RBL Mureș și-au propus să surprindă noile trenduri și viziuni din lumea businessului.
Marius Ștefan (Președinte Romanian Business Leaders), a deschis Conferința regională cu un discurs motivațional și relevant contextului actual al schimbărilor economice, declarând că „Succesul stă întotdeauna în energia unei persoane sau a unui grup care depune eforturi pentru dezvoltare și schimbare. Despre asta vorbim atunci când ne referim la RBL și, implicit, și la filiala RBL Mureș – o platformă pentru oamenii dedicați și implicați, care au ca obiectiv construirea unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască.”
Gina Bordaș (Fondator & CEO Atelierul de traduceri), Dan Pitic (Membru de Board RBL și Manager General, Ax Perpetuum) și Mircea Varga (Președinte CA Teilor Holding) le-au vorbit participanților despre perspectivele economice într-o lume a schimbării și cum toate aceste provocări îi scot pe antreprenori din zona de confort și îi afectează în mod diferit. Pentru că ne aflăm într-un spațiu plin de incertitudini, liderii de business trebuie să găsească oportunitățile viitorului și să le materializeze, generând o altă viziune care să dea longevitate businessului lor.
În prezent, sustenabilitatea nu este numai o opțiune, ci o necesitate ce are impact de lungă durată și vine la pachet cu un grad crescut de profitabilitate, dacă este gândită pe o perioadă lungă de timp. Într-un business sustenabil suntem cu toții actori principali, tocmai de aceea, Claudia Indreica (CEO & Co-Founder, Psihoselect), Mariel Petric (CEO & Founder, KangooPack) și David Tudoran (Co-Owner, Mirdatod) le-au prezentat participanților, cu exemple concrete, cum pot îmbina tradiția cu modernitatea și cum pot dezvolta un business sustenabil, astfel încât să dea valoare oamenilor și mediului înconjurător. Specialiștii le-au recomandat să urmărească piața în permanență și să se adapteze la cerințele consumatorilor, reamintindu-le că informația și cercetarea sunt cheile succesului în business.
Atunci când vorbim de finanțare, antreprenorii trebuie să cunoască atât oportunitățile din prezent, cât și din viitor. Anamaria Ungur (Lider Filiala RBL Mureș și Fondator Quantum Minds) și Johannes Becker (Partener TPA Group) le-au oferit informații importante despre relevanța consultanței de specialitate și cum obțin un proiect eligibil și corect atunci când vor să acceseze fonduri europene.
Momentul Atelierelor a fost cel mai așteptat de către toți participanții și asta pentru că fiecare informație descoperită în cadrul celor două sesiuni interactive a reprezentat o lecție sau o motivație care le poate fi de folos dacă doresc să își ducă afacerea la următorul nivel.
Au avut astfel ocazia să afle direct de la specialiști, detalii și informații concrete despre subiecte ca:
1.De ce digitalizarea nu este o problemă de IT?
Atelierul a fost moderat de Katalin Orosz (Owner SalesPro), iar alături de ea au fost Toni Ungureanu (General Manager Seiv Instal), Narcis Pop (General Manager Euro Narcis) și Bela Suranyi (Principal Consultant SalesPro).
2.Inteligența Artificială în Acțiune: Beneficii și riscuri în business
Valics Lehel (Administrator Globus Software Development Company) a ghidat conversația pe acest subiect între Călin Ștefănescu (CEO & Co-founder Dora, the Recruitment Robot by Happy Recruiter) și George Turcu (Managing Partener, Ghidul Primăriilor din România).
3.SMs advice – know how for growth
Alina Marchiș (Associate European Bank for Reconstruction and Development) și Andreea Kovacs (CFO Promedivet) au discutat despre sprijinul pe care-l acord EBRD companiilor care-și doresc să obțină sprijin pentru a se putea dezvolta pe piața din România.
În concluzie, obiectivul Conferinței regionale RBL Mureș a fost acela de ajuta antreprenorii și oamenii de business din regiune să înțeleagă cât mai corect care sunt pașii unei evoluții favorabile atunci când businessul se află în dificultatea de a menține pasul cu trendurile actuale. În plus, pe parcursul evenimentului, a fost subliniată necesitatea unei adaptări constante în business, evidențiind faptul că soluțiile pentru progres se regăsesc adesea în motivație, sprijinul echipei și comunitate.