”Marketingul vinde. Publicitatea… depinde”.
Am trecut de jumatatea Atelierelor de Antreprenoriat organizate de Funda?ia Romanian Business Leaders, iar ziua cinci, dedicata Marketingului ?i Promovarii a fost extrem de interesanta daca te gânde?ti ca orice ai vinde – produs sau serviciu – nimeni nu ?tie de tine, oricât de bun ai fi, daca nu te promovezi.
Iulian Chihaia, trainerul nostru pentru patru ore (el este ac?ionar la compania Focus Plus) ne-a provocat cu un exerci?iu de segmentare a pie?ei fiecarui business avut în minte sau în lucru. Practic, sa trecem dincolo de criteriile pe care le avem la început în minte, respectiv: vârsta, sex, mediul urban sau rural, venituri, educa?ie, obiceiuri de consum sau valori. Sa segmentam pia?a pentru toate vârstele ?i sa vedem pe cine avem în vedere ?i de ce ca sa ne fie client. De ce ajuta segmentarea? ”Este critica pentru alegerea target-ului, este importanta pentru definirea strategiilor ?i ajuta la stabilirea priorita?ilor. Tot prin segmentare pute?i stabili ?i canalele de distribu?ie”, a spus Chihaia.
Într-o companie, marketingul este atât de important încât ”oricine din companie este în departamentul de marketing” a apreciat trainerul. Mi-a placut ca am aflat de importan?a celor 8 P în mixul de marketing: Produs, Pre?, Plasare, Promo?ie, Pozi?ionare, Personal, Plan ?i Profit.
Philip Kotler, un guru al marketingului spunea ca ”nu va fi o pia?a a produselor care vor fi un pic pe placul tuturor, ci doar a produselor care vor fi mult pe placul unora”.
Ionu? Munteanu, PPC Marketing Specialist la WEB Digital a explicat cât de important este remarketingul, adica segmentarea utilizatorilor care au vizitat site-ul tau. Cum majoritatea afacerilor participan?ilor la Atelierele de Antreprenoriat vizeaza mediul online, toata lumea a fost interesata de impactul pe care îl are o campanie google ads sau facebook ads, când apelezi la una ?i când la cealalta. ?i un sfat pentru cei care lucreaza sau inten?ioneaza sa lucreze cu o agen?ie digitala: cauta?i sa fie o agen?ie acreditata Google Partner.
orin Psatta, integrated communication director la BBDO România, unul dintre cei mai titra?i oameni din publicitate, a avut o prezentare cu mult umor ?i înva?aminte. Am re?inut ca în publicitate, orice ai spune sau ai face, este vorba despre aceia?i poveste: ”Boy meets girl” (Baiatul întâlne?te fata). Daca nu exista aceasta ”chimie” nu exista film bun (exemplul venea din industria cinematografica) dar probabil nici o reclama buna.
Psatta ne-a vorbit despre obiectivele unei campanii publicitare: cre?terea notorieta?ii produsului, comunicarea beneficiilor, cre?terea impresiilor favorabile referitoare la produs ?i cre?terea cererii. Foarte interesante au fost exemplele reclamelor la pate Bucegi ?i la spoturile Antrefrig.
”Marketingul se concentreaza pe vânzare. Publicitatea se concentreaza pe comunicare iar brandingul se concentreaza pe cumparare (consumator)”, a spus Sorin Psatta.
Publicitarul ne-a propus ?i un test dragu?, de o secunda, în care fiecare trebuia sa se gândeasca la ce ar alege din urmatoarele cuvinte: Inteligen?a. Avere. Dragoste.
………………………………………………………………………
Raspunsul testului? Fiecare alege ce simte ca-i lipse?te!
”Marketingul vinde. Publicitatea… depinde”.
Am trecut de jumatatea Atelierelor de Antreprenoriat organizate de Funda?ia Romanian Business Leaders, iar ziua cinci, dedicata Marketingului ?i Promovarii a fost extrem de interesanta daca te gânde?ti ca orice ai vinde – produs sau serviciu – nimeni nu ?tie de tine, oricât de bun ai fi, daca nu te promovezi.
Iulian Chihaia, trainerul nostru pentru patru ore (el este ac?ionar la compania Focus Plus) ne-a provocat cu un exerci?iu de segmentare a pie?ei fiecarui business avut în minte sau în lucru. Practic, sa trecem dincolo de criteriile pe care le avem la început în minte, respectiv: vârsta, sex, mediul urban sau rural, venituri, educa?ie, obiceiuri de consum sau valori. Sa segmentam pia?a pentru toate vârstele ?i sa vedem pe cine avem în vedere ?i de ce ca sa ne fie client. De ce ajuta segmentarea? ”Este critica pentru alegerea target-ului, este importanta pentru definirea strategiilor ?i ajuta la stabilirea priorita?ilor. Tot prin segmentare pute?i stabili ?i canalele de distribu?ie”, a spus Chihaia.
Într-o companie, marketingul este atât de important încât ”oricine din companie este în departamentul de marketing” a apreciat trainerul. Mi-a placut ca am aflat de importan?a celor 8 P în mixul de marketing: Produs, Pre?, Plasare, Promo?ie, Pozi?ionare, Personal, Plan ?i Profit.
Philip Kotler, un guru al marketingului spunea ca ”nu va fi o pia?a a produselor care vor fi un pic pe placul tuturor, ci doar a produselor care vor fi mult pe placul unora”.
Ionu? Munteanu, PPC Marketing Specialist la WEB Digital a explicat cât de important este remarketingul, adica segmentarea utilizatorilor care au vizitat site-ul tau. Cum majoritatea afacerilor participan?ilor la Atelierele de Antreprenoriat vizeaza mediul online, toata lumea a fost interesata de impactul pe care îl are o campanie google ads sau facebook ads, când apelezi la una ?i când la cealalta. ?i un sfat pentru cei care lucreaza sau inten?ioneaza sa lucreze cu o agen?ie digitala: cauta?i sa fie o agen?ie acreditata Google Partner.
Sorin Psatta, integrated communication director la BBDO România, unul dintre cei mai titra?i oameni din publicitate, a avut o prezentare cu mult umor ?i înva?aminte. Am re?inut ca în publicitate, orice ai spune sau ai face, este vorba despre aceia?i poveste: ”Boy meets girl” (Baiatul întâlne?te fata). Daca nu exista aceasta ”chimie” nu exista film bun (exemplul venea din industria cinematografica) dar probabil nici o reclama buna.
Psatta ne-a vorbit despre obiectivele unei campanii publicitare: cre?terea notorieta?ii produsului, comunicarea beneficiilor, cre?terea impresiilor favorabile referitoare la produs ?i cre?terea cererii. Foarte interesante au fost exemplele reclamelor la pate Bucegi ?i la spoturile Antrefrig.
”Marketingul se concentreaza pe vânzare. Publicitatea se concentreaza pe comunicare iar brandingul se concentreaza pe cumparare (consumator)”, a spus Sorin Psatta.
Publicitarul ne-a propus ?i un test dragu?, de o secunda, în care fiecare trebuia sa se gândeasca la ce ar alege din urmatoarele cuvinte: Inteligen?a. Avere. Dragoste.
………………………………………………………………………..
Raspunsul testului? Fiecare alege ce simte ca-i lipse?te!
(PS: citatul de început este spus de Sorin Psatta).
Pentru edi?ia III (15 martie – 7 iunie) nu mai sunt locuri disponibile. Dar va pute?i înscrie la edi?ia IV (septembrie – decembrie 2014) ?i pâna în 15 iunie beneficia?i de promo?ia: plate?ti 6 ateliere ?i participi la 7 (1320 lei)! Detalii la http://www.ateliere.rbls.ro ?i pe www.facebook.com/atelieredeantreprenoriat. Atelierele de Antreprenoriat sunt un program al Funda?iei Romanian Business Leaders, organizat cu sprijinul partenerilor: Garanti Bank, Vodafone România, City Grill, Austral Trade, Camera Americana de Comer? în România, CARIERE, Wall-Street.ro, GRASP, Akcees ?i ABC Antreprenori.
– See more at: http://gandurisibucatareala.ro/ateliere-de-antreprenoriat-marketing-si-promovare-ziua-5/#sthash.8Ip4jcCY.dpuf
