Sub conceptul Întâlnirile ERUDIO în zilele de 23, 30 iunie și 7 iulie 2021, pe Terasa Hilton (etajul 1), de la 16:00 la 19:30, va avea loc o nouă serie de trei conferințe despre ”Cum să conduci ca să construiești Încrederea” susținute de filosoful și scriitorul Horia Roman Patapievici.
În cadrul acestei noi serii de conferințe, vom continua dezbaterea despre Încredere (23 iunie), Cunoaștere tacită (30 iunie) și Ce este capitalismul (7 iulie).
În concepția filosofului Horia Roman Patapievici, Încrederea nu este un sentiment privat, ci una din cărămizile esențiale ale construcției societății moderne, care e caracterizată prin dezvoltare și creștere economică. Aventura europeană a cuvântului ”încredere” acoperă apariția uneia dintre cele mai importante invenții europene – capitalismul.
Ce este capitalismul? Care sunt cauzele creșterii economice? Ce tipuri de cunoaștere avem nevoie să hrănim și să încurajăm în organizații pentru a crea prosperitate? Care este sursa ordinii politice moderne? Teoretic vorbind, se poate demonstra că încrederea este mai profitabilă decât neîncrederea. Dar în ce condiții? Sunt doar câteva întrebări la care vom încerca să aflăm răspunsul în această nouă serie a conferințelor Întâlnirile ERUDIO.
În toamnă, sub aceeași temă centrală, ”Cum să conduci ca să construiești Încrederea”, va avea loc o nouă serie a conferințelor, pe temele Adevăr, Putere și Etic.
Taxa de participare per conferință este de 120 EURO + TVA/persoană. Se acordă reduceri de 5% pentru 2 conferințe, 10% pentru 3 sau mai multe conferințe.
Mai multe detalii despre conferințe aici. Pentru înscrieri vă rugăm sa ne contactați aici.